ÎN LOC DE CURRICULUM VITAE
Bună ziua! Numele meu este Daniel Chelaru. Sunt născut toamna, când asprimea vinului proaspăt mustuit incepe să se simtă în butoaiele gospodarilor… când ultimele rămășițe de recoltă se adăpostesc în hambare… când se umplu butoaiele cu murături si varză pentru iarnă, când borcanele cu zacuscă, gemuri de prune sau gutui ori de compoturi, umplu rafturile cămărilor, cand ploaia rece, mocăneasca, face sa inflorească crizantemele și tufănelele cu al lor miros dulce amarui…când gutuile, puse pe dulapuri sau pe pervazurile geamurilor, umplu cu aroma lor cămăruțele bătrânilor bunici…cand bruma albește discret iarba și ramurile golașe, parca a desparțire de vara ce tocmai a trecut, prevestind ninsorile care stau să vină…când gândurile răvășite de vântul vieții, intocmai ca și frunzele ce cad alene, acoperind cu al lor covor galben ruginiu pământul, încep să se așeze și să se adune în buchet de ințelepciune…
Copilăria mi-am petrecut-o colindând dealurile, care înconjurau orașul ca niște ziduri de cetate, unde am făcut cunoștință cu frumusețea culorilor, mai ales a verdelui timid de primăvara si a decorului pictat de fantezia toamnei, cu paleta ei inepuizabilă.
Ai mei au vrut să mă dea la şcoala de muzică încă din clasa întâi. Tata voia să fac vioara, pentru că bunicul meu cânta la vioară şi chiar avea un instrument destul de vechi şi valoros, pe care mi l-ar fi dat mie cu toată dragostea dacă aş fi vrut acest lucru. Însă eu am asociat vioara cu scripca. Cu mintea mea de copil am gândit atunci că ai mei vor să mă facă scripcar aşa că am făcut tot posibilul să pic examenul. Şi l-am picat.
În primele patru clase primare i-am exasperat pe ai mei cu mâzgălitul caietelor şi în general a tot ce însemna hârtie. Aşa că mi-au mai rezervat un examen. La arte plastice. Aici chiar am fost tentat de experienţă. Ca drept dovada am luat examenul.
Gimnaziul, practic, a insemnat singurul meu contact, ca formă de pregătire cultă, dacă se poate vorbi de așa ceva la acea vărstă, cu arta. Apoi au venit rând pe rând, liceul, stagiul militar, căsătoria, copiii si cei 37 de ani de activitate profesională.
Odată cu apropierea vârstei de pensionare și gândul la zilele de inactivitate mi-au adus în minte harul pe care Dumnezeu mi l-a dat la naștere și pe care l-am folosit atât de rar în viață. Așa se face că în toamna lui 2011 am reluat firul rupt cu 20 de ani în urma, cam atât a trecut de la ultima lucrare, l-am inodat și acum iată-mă în fața dumneavoastră prezentându-vă câteva dintre lucrările mele, pe care eu le consider ca fiind cele mai reprezentative, deși mi-ar fi plăcut să le pot expune pe toate.
Începând cu anul 2014 am participat la mai multe evenimente expoziționale, de grup sau personale, în București, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Tâtgu Jiu, Giurgiu și Bârlad.
Cea mai de succes a fost expoziția de portrete ale marilor actori români, realizate în grafit sau cărbune, de la Teatrul Naționel din București, intitulată ”Omagiu în Alb și Negru”.
Între timp, printre picăturile de culoare, am găsit timp să public în anul 2021 volumul autobiografic de eseuri ”Am fost un om cu o valiză”, iar în anul 2024, volumul de versuri ”mai dă-mi o ploaie toamnă”.
La final vă prezint un motto pe care l-am scris și care mă caracterizează din toate punctele de vedere.